În timp ce Dinamo are programat un meci de gală cu FC Barcelona, Steaua își va prezenta lotul la București în fața unor bulgari de mâna a doua.

Steaua a refuzat amicalul cu FC Barcelona și nici nu va aduce alt adversar de renume pentru a-și prezenta lotul înainte de începerea noului sezon.
Șefii Stelei nu știu încă dacă amicalul va avea loc în Ghencea sau pe Național ArenaLocație necunoscută
Clubul din Ghencea a perfectat ultimul amical din această vară pe data de 15 iulie împotriva bulgarilor de la Litex Lovech, ocupanta locului cinci în ultimul sezon. În acest meci, Steaua își va prezenta cei patru jucători transferați în aceast Levitraă vară – Rocha, Dumitraș, Bratu și Pintilii, dar și noul staff tehnic. De altfel, Laurențiu Reghecampf a fost cel care a intermediat acest amical în baza relațiilor excelente pe care le are cu patronul bulgarilor, care l-a dorit la echipă și în această vară. Litex, amărâții Bulgariei Clasată pe locul cinci în ultimul sezon, Litex se confruntă cu grave probleme financiare. Bulgarii nu au avut bani să efectueze nici un cantonament în această vară și au acceptat invitația Stelei doar după ce li s-a promis că roș-albaștrii vor suporta toate cheltuielile.

Niciun comentariu. Fii primul care sa comenteze!

Read the original post: Dinamo cu Barcelona, Steaua cu amărâții Bulgariei

Truth About Abs

De admin

Pasionat de Blogging, SEO si Wordpress iar in timpul liber de sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *