Preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că la reunirea din 9 iulie vor fi doar 14 jucătoare, plus noii antrenori danezi, principalul Jakob Vestergaard şi secundul Mette Klit. „Ne reunim în 9 iulie, cu 14 jucătoare, vom avea două zile de pregătire la Râmnicu Vâlcea, urmate de un cantonament de 8 zile la Mamaia. Apoi, vom continua antrenamentele acasă, pentru că trebuie să aşteptăm completarea lotului, cu jucătoarele ce vor participa la Jocurile Olimpice. Ele se vor întoarce la Oltchim în funcţie de rezultatelor echipelor lor naţionale, de parcursul de la Londra. Din lotul de la reunire vor absenta mai multe jucătoare, inclusiv două prezente în această perioadă Cialis canada la Mondialele de tineret. Paula Ungureanu va relua pregătirea chiar din prima zi, iar despre Ionela Stanca nu pot spune prea multe acum, având în vedere că a născut recent, dar sunt sigur că ni se va alătura cât mai repede. Nici despre situaţia medicală a Cristinei Neagu nu avem Online Pokies detalii în prezent, o aşteptăm la reunire, pentru a vedea exact despre ce este vorba”, a precizat Berbecaru.
Oltchim va avea şase reprezentante la Jocurile Olimpice: Allison Pineau şi Amandine Leynaud (la naţionala Fraţei), Silvia Navarro (Spania), Ekaterina Vetkova (Rusia), Marija Jovanovici şi Katarina Bulatovici (Muntenegru).
În privinţa meciurilor de pregătire, Oltchim are stabilit un singur turneu în prezent, Szabella Cup (Ungaria, 25-26 august). “Aşteptăm încă stabilirea exactă a datelor primelor etape din Liga Naţională, pentru a şti ce turnee amicale să stabilim şi până în ce perioade”, a explicat preşedintele CS Oltchim.
Până la reunire însă, campioana României va avea emoţii la tragerea la sorţi a grupelor preliminare din Liga Campionilor, programată vineri, în Germania. Oltchim este cap de serie, în prima urnă valorică, alături de Larvik HK (Norvegia), Gyor ETO (Ungaria) şi Buducnost (Muntenegru, deţinătoarea trofeului).
Niciun comentariu. Fii primul care sa comenteze!
Read the original post: Oltchim se va reuni în 9 iulie, cu un lot de 14 jucătoare