etapa a 3-a: Orchies – Boulogne-sur-Mer (197 km)

Slovacul Peter Sagan s-a impus, marți, în etapa a 3-a a Turului Franței la capătul unui sprint în urcare desfășurat în apropierea Oceanului Atlantic la Boulogne-sur-Mer. Briza unei zile întunecate și beția noului succes l-au inspirat pe tânărul rutier de la Liquigas să-și celebreze succesul într-un mod spectaculos.

Cei aproape 500 de metri în urcare de la finalul etapei a 3-a, prima desfășurată pe teritoriul Franței la această ediție a Marii Bucle, s-a potrivit mănușă stilului exploziv al lui Sagan.Slovacul nu a avut nici cea mai mică problemă în a sprinta decisiv devansându-i cu o secundă pe Edvald Boasson Hagen (Sky) și Peter Velits (Omega Pharma-Quick Step).Fabian Cancellara, purtătorul tricoului galben, a sosit al patrulea și a rămas pentru încă o zi cu tunica de lider al clasamentului general. În același grup de frunte au mai sosit Michael Albasini (Orica-GreenEdge), Cadel Evans (BMC), Nicolas Roche (AG2R), Samuel Sanchez (Euskaltel) și Bauke Mollema (Rabobank).
Sagan este la a doua victorie în acest Tur al Franței după cea de la Seraing.
Programată pe un traseu de 197 de kilometri cu șase cățărări în ultimii 60 de kilometri, etapa a 3-a a Turului Franței a fost destinată încă de la început acțiunii. Și acțiunea nu a lipsit, fie că a fost vorba de evadarea zilei, de numeroasele căzături care au condus și la primele două abandonuri ale cursei sau de finalul exploziv.Cei 198 de rutieri înscriși în cursă încă de la Liege s-au pus în mișcare la ora locală 12:38, iar după doar cinci kilometri se forma deja evadarea zilei.O evadare din care nu a lipsit morcovul, fiind evident vorba de danezul Mikael Morkov (Saxo Bank), purtătorul tricoului alb cu buline roșii al celui mai bun cățărător.Alături de Morkov au mai plecat în evadare Ruben Perez (Euskaltel), Andrey Grivko (Astana) – cel mai bine plasat dintre cei cinci la general (al 43-lea la 38 HGH de secunde în spatele lui Cancellara), Sebastien Minard (AG2R) și Giovanni Bernadeau (Europcar).Avansul maxim înregistrat de cei cinci a fost de 5 minute și 40 de secunde la kilometrul 27, după care evadarea a fost controlată de pluton în perspectiva celor șase cătărări de pe finalul etapei.
Konstantin

Sivtsov (Sky) și Joaquin Rojas (Movistar) sunt primii rutieri care au abandonat cursa.
Ultimii oameni din evadare prinși de pluton au fost Morkov, la 8 kilometri de sosire, urmat de Grivko o bornă mai târziu când la trena grupului principal a trecut însuși Ivan Basso, fost câștigător de Mare Tur.Francezul Sylvain Chavanel (Omega Pharma-Quick Step) și-a încercat șansa de unul singur când mai rămăseseră mai puțin de șase kilometri, dar fostul campion al Hexagonului a fost ajuns de plutonul condus de echipa BMC a lui Cadel Evans.Pe cățărarea de la final a ieșit la rampă Wouter Poels (Vacansoleil), însă rutierul olandez nu a avut nicio șansă în duelul direct cu Sagan. Acesta a câștigat de o manieră entuziasmantă având timp chiar să imite un sprint de atlet, gest care vine în completarea celui de la Seraing când a imitat o pasăre în zbor.Noul succes de etapă i-a consolidat slovacului poziția fruntașă în clasamentul pe puncte al tricoului verde, în timp ce Morkov a rămas lider la cățărători, la fel ca și Van Gardereen la tineri.Cursa continuă, miercuri, cu etapa a 4-a, o manșă de 214.5 kilometri spre sud între localitățile Abbeville și Rouen. Mare parte din timp se va rula pe coasta Oceanului Atlantic unde sunt programate și două din cele trei cățărări de categoria a 4-a. Ultimii patru kilometri ai manșei sunt pe plat și favorizează un final decis la sprint.

Articole din: ciclism, turul frantei, turul frantei 2012, sagan,
Niciun comentariu. Fii primul care sa comenteze!

View original post here: Sagan a dat din coate pentru o nouă victorie

anti aging wrinkle cream

De admin

Pasionat de Blogging, SEO si Wordpress iar in timpul liber de sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *