De MediafaxIn data de 25 Iunie 2012, 15:48
Președintele Traian Băsescu a avut o zi plină de sport și nu numai, luni. El a început prin a-și cumpăra o nouă mașină, și nu una oarecare, ci primul model Ford B-Max ieșit de la uzina din România. Apoi s-a dus la Primăria Craiova, unde s-a bucurat de revenirea Universității în fotbal, alături de noul primar Olguţa Vasilescu. Când a aflat că echipa nu are jucători, președintele României s-a autopropus mijlocaș.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, la lansarea noului model Ford B-MAX, că vrea să fie primul român care cumpăre această maşină.”Am convingerea că proiectul va fi un succes şi pentru că nu poţi proba altfel decât prin fapte credinţa ta, vreau să vă spun că vreau să fiu cel care cumpără prima maşină produsă la Ford”, a spus preşedintele Băsescu.El a ţinut să le arate celor prezenţi la evenimentul organizat de Ford şi documentele prin care a achiziţionat maşina.
Apoi a plecat la Primăria Craiovei, pentru a se întâlni cu Olguţa Vasilescu, noul viagra sale edil al acestui oraș.Jurnaliştii au avut acces la această întâlnire doar câteva minute, timp în care cei doi au vorbit despre echipa de fotbal Universitatea Craiova, amândoi exprimându-şi bucuria că cererea clubului Universitatea Craiova, de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu, a fost admisă, luni, de Curtea de Apel Bucureşti.Primarul PSD Olguţa Vasilescu i s-a plâns apoi preşedintelui că echipa de fotbal nu are jucătorii necesari pentru a evolua în prima divizie, iar şeful statului i-a spus, râzând, că se oferă să joace el.”Dacă vreţi pot să joc şi eu până când voi vă găsiţi….”, a spus Băsescu.El a fost întrebat de către primar pe ce post vrea să joace, iar preşedintele a răspuns: „Mijlocaş. Eu vreau mijlocaş, nu alt post, cum ar fi cel de atacant”.La replica acestuia, Olguţa Vasilescu a răspuns: „Atunci îmi asum eu rolul de atacant”.
sursa foto: hotnews.ro
Niciun comentariu. Fii primul care sa comenteze!
Link: Traian Băsescu a dat Loganul pe Ford și s-a propus mijlocaș la Universitatea