Sâmbătă seara la berna
Ucraineanul Vladimir Klitschko va urca în ring, sâmbătă seara, pentru a face față provocării venite din partea americanului Tony Thompson într-un meci programat la Berna (Elveția) pe durata a 12 reprize.
În vârstă de 40 de ani, Thompson încearcă imposibilul în fața unui Vladimir Klitschko neînvins în ultimii opt ani.Cei doi pugiliști nu sunt la prima confruntare. În urmă cu patru ani s-au luptat în Hamburg, Vladimir Klitschko impunandu-se prin KO în a 11-a repriză.De această dată în joc vor fi puse nu mai puțin de patru centuri mondiale la categoria grea: WBA, IBF, WBO și IBO.
Vladimir Klitschko nu a mai pierdut un meci din 10 aprilie 2004, când era învins de Lemon Brewster prin KO tehnic în repriza a 5-a.
Meciul dintre cei doi a început încă de la conferința de presă, unde Vladimir Klitschko l-a provocat pe adversarul său.”În urmă cu patru ani stăteai la fel în fața mea și spuneai că mă vei face KO, dar cel care a plecat învins din ring Generic Levitra ai fost chiar tu, pentru ca apoi să spui că de fapt ai fost accidentat. Nu înțeleg de ce ai spus de accidentare abia
după meci, din moment ce o aveai dinainte”, l-a înțepat Vladimir Klitschko pe adversarul său.Deși a câștigat toate cele cinci meciuri disputate de la precedenta întâlnire cu cel supranumit ”Ciocanul de oțel”, Thompson rămâne un outsider în perspectiva meciului găzduit sâmbătă seara de Stadionul din Berna.Acuzat că preferă luptele cu adversari modești pentru a-și conserva supremația la categoria grea, Vladimir Klitschko nu a avut de ales de această dată și a trebuit să accepte lupta cu Thompson din moment ce acesta este șalangerul versiunii IBF pentru titlul mondial.Vladimir Klitschko a boxat ultima dată cu Jean Marc Mormeck, pe care l-a învins prin KO în repriza a patra într-o luptă găzduită de ESPRIT Arena din Dusseldorf.
Articole din: box, Vladimir Klitschko,
Niciun comentariu. Fii primul care sa comenteze!
Read the original: Vladimir Klitschko își pune la bătaie centurile mondiale în fața lui Thompson